"Din albastrul şters al cerului adânc, soarele, alb de fierbinte ce era, ploua cu foc peste capetele noastre; nici o suflare de vânt nu mişca aerul învăpăiat; în fâneţe nici un fir de iarbă nu se clătina; chiar plopul neastâmpărat se liniştise şi, de pe verdele gingaş al foilor lui încremenite, lumina soarelui se răsfrângea în văzduh ca de pe mii de mici oglinzi aeriene. Întreaga fire răsufla greu... Cel mult dacă cosaşul răguşit, locuitor nevăzut al miriştii uscate, şi greierul de câmp, negru şi sprinten stăpânitor al umbrei din împărăţia îmbălsămată a florilor, mai ţârâiau a arşiţă!..."(C.Hogas)