Al toamnei lin
Prelung suspin,
Ca de vioara,
Raneste greu
Sufletul meu
Si ma-nfioara.

Pendule bat
Si-ndurerat
N-ascult nici una,
Caci in urechi
Simt zvonuri vechi
Si plang intruna.

Si singur sunt
In asprul vant
Care ma poarta,
De parc acu’
Asemeni cu
O frunza moarta.

(Paul Verlaine)