Coboara toamna-ncet din slava,
Naframa galbena-i rasare
Si peste varfuri de dumbrava
Ii flutura departe-n zare.

Atat de jalnic geme vantul,
Cum s-a pornit acum sa zboare,
Pare c-a prins in drum cuvantul
Unei neveste care moare.

Pe urma lui un plans se-mparte
Si-n taina codrului strabate,
Ca niste fluturi -; soli de moarte -;
S-alunga foile uscate.
Lumina soarele si-o frange,
De somn pleoapele i-s grele,
In jur de patul alb isi strange,
Mai des, cernitele perdele.
Din geana lui abia o raza
Imi mai aluneca pe frunte
Si tremurand imi lumineaza
Argintul firelor carunte...

(Octavian Goga)