Cad fulgii sovaielnici in stoluri fara numar,
Din nevazute urne ei cad pe albul umar
Al dealurilor prinse de-o crusta argintie
Ostiri de nori alearga -Ce surda simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi intins ma poarta?
Ati prefacut in domuri de-argint natura moarta
Si-ati pus in peisagiu un nou fior de viata,
Voi, blocuri mohorate, convoi de-obscura ceata,
Tot plumbul meu din suflet, o, forme calatoare,
Cu voi sa se topeasca in ganduri de ninsoare,
Caci, iata, vine vremea cand albe, impietrite,
Pe gand descaleca-vor zapezi neprihanite...

Cad fulgii sovaielnici, asa cum in poveste
Cad stropi de piatra scumpa, usor şi lenes, peste
Un stralucit razboinic, cuprins de vraja-adanca.
-Asemenea campiei, sub cerul vanat inca,
Tinuturi ale mintii, lasasi sa va-impresoare,
Lasati să cada-intr-una din neaua altui soare,
Ce, vesnic, bratul ritmic al timpului arunca...

(Ion Barbu)