Parintele Porfirie obisnuia sa spuna: „Hristos nu vrea langa El oameni grosolani, ci delicati… Sfintii sunt poeti…„

Iubiti natura si treziti-va de dimineata ca sa-l vedeţi pe soarele-rege ivindu-se purpuriu din valuri”.

Parintele Porfirie ii indemna sa stea pe malul marii, cugetand, rugandu-se, ascultand glasurile tainice ale naturii, linistindu-se. Sa faca excursii, sa suie pe munte, sa priveasca cerul instelat, sa se bucure primavara de frumusetea tarinilor, a florilor, a copacilor, si iarna, de zapada.

"Cu cateva luni inainte de a face ultima calatorie la Sfantul Munte, i-am cerut sa ne primeasca pentru a ne da binecuvantarea sa. Chiar in acele zile primisem din strainatate un aparat de fotografiat automat, de tip nou. Asadar, l-am rugat pe Bunicutul sa ne ingaduie sa il fotografiem. Dupa ce a stat o vreme pe ganduri, ne-a spus: „Stiti, nu prea vreau sa fiu fotografiat ca sa nu se rada de mine. Totusi va voi lasa sa imi faceti o fotografie, caci oricum nu conteaza. Va fi nevoie de aceasta fotografie. Dar sa-mi dati si mie cateva fotografii, ca sa dau si altora. Stiti, in ultima vreme, cu dumnezeiescul Har se vindeca de cancer tot mai multi oameni in Grecia, Canada, Australia şi America. Toti acesti oameni imi cer cate ceva de amintire. Acum voi avea ce sa le dau”. Iata cum un sfant atat de simplu, de-o naivitate copilareasca, s-ar putea spune, vorbeste despre o minune atat de mare de parca ar vorbi despre o neinsemnata intamplare zilnica: „Stiti. In ultima vreme, cu dumnezeiescul Har, se vindeca de cancer tot mai multi oameni…”.
        Apoi si-a indreptat pe cap scufia, capatand o expresie supra-fireasca. Fata ii stralucea! Cu crucea in mana, binecuvanta. De atunci ii binecuvinteaza in fiecare zi pe toti cei care il cheama, privindu-i chipul senin. 
        Aceasta fotografie, prima fotografie facutacu noul nostru aparat de fotografiat, va ramane, cred, o fotografie „istorica”. Aceasta este poate cea mai elocventa fotografie a Parintelui Porfirie, care este astazi, pentru mii de oameni, un sprijin nevazut, in ceasurile de singuratate si de incercare. Această fotografie a Parintelui Porfirie este legata de o intamplare minunata petrecuta într-un mare oras din Macedonia, cam la trei luni după adormirea sa.
        In noaptea de vineri spre sambata, in 22 februarie 1992, doamna Maria I., functionara, a suferit un infarct acut si a fost dusa de urgenta la unitatea de terapie intensivă a spitalului din oras. Doctorita care se ocupa de tratamentul bolnavei le-a spus colaboratorilor sai să nu ii facă bolnavei injectia trombolitică ce se face de obicei in astfel de situatii, fiindcă in zilele acelea bolnava suferea si de cele femeieşti.
        Doamna Maria era buna prietena cu maica M., stareta unei sfinte manastiri vestite in acea regiune. Pe de alta parte, stareta era una dintre fiicele duhovnicesti ale Parintelui Porfirie si cu cateva zile înainte fusese in Oporos pentru parastasul de patruzeci de zile al Parintelui Porfirie. La intoarcere, adusese putin ulei din candela ce arde in chilia parintelui si fotografii de-ale sfintiei sale, pe care manastirea le-a daruit credinciosilor. Prin intermediul sotului doamnei Maria, maica stareta i-a trimis putin ulei si o fotografie. Femeia le-a primit cu mare emotie si le-a pus alături pe noptiera, nestiind cine era cuviosul parinte.
        Veni si ziua de 26 februarie, intr-o miercuri, ziua Sfantului Porfirie al Gazei, cand isi serba ziua si Parintele Porfirie. Maica staretă hotarase ca in ziua aceea, deosebit de draga părintelui, sa îi faca parastas la manastirea ei. Asadar, pe la ora cinci si jumatate dimineata, in timp ce pregatea coliva, se ruga fierbinte lui Dumnezeu pentru vindecarea sorei sale duhovniceşti, Maria, a carei stare era foarte grava. Totodată ii cerea ajutorul si Parintelui Porfirie si il ruga cu smerenie si lacrimi sa mijloceasca mantuirea ei.

Chiar in clipa aceea, din penumbra salonului de terapie intensiva se ivi usor chipul unui preacuvios preot, ce se apropie neauzit de patul Mariei, cea grav bolnava. Bolnava nu ii distinse prea bine trasaturile si se intreba de nu cumva cel pe care il vedea era preotul A., parintele sau duhovnicesc. Preotul se apropie si mai mult de ea si, surazand, ii spuse: „Nu sunt parintele pe care il aştepti; sunt…”. Bunicutul sopti un nume, dar ea nu-l putu auzi prea bine. In orice caz, foarte miscata si uluita de ce îi spusese acel parinte necunoscut, ramase cu ochii tintă la el… El ii surase din nou, atinse usor marginea de jos a patului, o binecuvanta si apoi se indeparta… Trecu apoi prin fata paturilor celorlalti opt bolnavi, ti binecuvanta si pe aceia, apoi pleca. Parea ca nu atingea podeaua, iar mersul semana mai degraba cu o plutire usoara. Nu iesi pe usa, ci dispsru, indreptandu-se spre fereastra!
        In clipa aceea Maria simti că s-a vindecat! Simti ca s-a eliberat de ceva neplacut, de o presiune interioara. Se simti ca inainte de boala si se ridica imediat din pat!
        Această minune s-a petrecut in ziua de miercuri, 26 februarie 1992, a Sfantului Porfirie! La ora 11, facandu-i analizele doamnei Maria s-a constatat ca tromboza disparuse de la sine! Uluita, doctorita ce o ingrijea a incercat sa afle daca nu cumva vreunul dintre colaboratorii sai, in ciuda indicatiilor ei, ii facuse bolnavei injectia trombolitica. Toti au incredintat-o ca nu au incalcat indicatiile. Astfel au ajuns la concluzia ca, ori au gresit cand au pus diagnosticul initial, ori aveau de a face cu o adevarata minune!
        Actiunea tamaduitoare a minunatei prezente a Parintelui Porfirie nu s-a limitat doar la Maria, ci s-a extins asupra tuturor celorlalti bolnavi din salonul de terapie intensiva, pe care ii vizitase si ii binecuvantase in acea dimineata. Prin urmare, starea sanatatii li s-a imbunatatit brusc, evoluand in chip „ciudat si nemaivazut”, dupa cum spuneau medicii.
        Vestea acestei minunate si nemaivazute intamplari s-a raspandit cu iuteala in cercurile medicale si a fost mult discutata ca si caz clinic, la un congres de cardiologie desfasurat dupa putin timp la Atena. Acest caz a fost un fapt real, constatat de medici, neputand fi insa abordat, analizat si cercetat de catre avansata stiinta moderna, cu mijloacele rationale.
        Apropiatii Mariei, pentru a se incredinta de vindecarea sa, s-au adresat unor medici de la Londra, pentru a supraveghea starea bolnavei, dar si aceia, uluiti, au constatat la randul lor ca bolnava se vindecase pe deplin!
        Cu trecerea timpului, aceasta minunata intamplare a inceput a se raspandi si mai mult. Primele informatii pe care le-am primit despre acest eveniment erau generale si vagi. Singurul lucru pe care l-am stiut cu exactitate din prima clipa, a fost locul unde s-a petrecut minunata aratare a cuviosului parinte. Din clipa aceea, dragostea si respectul pe care le nutream pentru Parintele Porfirie, m-au indemnat sa purced de indata  la analizarea si la cercetarea sistematica a acestui eveniment.
        După aproape opt luni, intre 24 si 27 septembrie 1992, ma aflam in vizita la Muntele Athos, unde obisnuiesc sa merg in pelerinaj in fiecare an in aceasta perioada. Voiam sa pornesc de la Sfanta Manastire Simonopetra. Insa Maica Domnului si cuviosul parinte au oranduit altfel lucrurile. In dimineata zilei de 24 septembrie m-am intalnit in Uranopolis cu Ioan, Mitropolitul de Sidirokastro, care voia sa il viziteze pe parintele Maxim in Kerasia, unde hirotonea un preot. Dupa ce mi-a spus ce program avea, mi-am schimbat si eu traseul si ne-am dus impreuna in Kerasia, la parintele Maxim. Inainte insa voiam sa trec sa ma inchin la mormantul Parintelui Porfirie din Kafsokalivia.

Caiacul ce ne-a dus a ancorat in portul din Kafsokalivia dupa-amiaza. Am pornit-o pe carare in sus cu totul sapte oameni ce nu ne cunosteam intre noi. Suiam pe sub coamele umbroase ale copacilor, iar in jos marea albastra se pierdea in zare, unindu-se cu cerul. Această nesfarsire intindere albastra-sidefie era marea iubire a Parintelui Porfirie. Erau clipe cand privirea ti se adancea in acel albastru profund, cand gandurile stau impacate, iar sufletul se insenina.
        La mormantul Parintelui Porfirie am ajuns doar trei din grup. Ceilalti patru o luasera inainte. Dupa ce ne-am inchinat la mormant cu emotie mare, am prins a vorbi despre parintele si astfel ne-am cunoscut intre noi. Unul era domnul K.K., teolog, iar celalalt, domnul K.M., mestesugar. Amandoi erau din acelasi oras cu Maria, doamna care traise minunea de care am vorbit mai sus, si îi erau chiar buni prieteni. Domnul K.M. era chiar vecin cu ea.
        Astfel, in chip minunat parintele ne-a adunat inaintea mormantului sau, in acel amurg. Parintele i-a adus acolo tocmai pe acei doi oameni care puteau sa dea un raspuns intrebarilor mele. Asadar, cei doi frati intru credinta mi-au dat numarul de telefon al Mariei ca sa pot sta de vorba cu ea. I-am rugat ca, pana atunci, sa ii transmita din partea mea ca as dori sa ne intalnim pentru a vorbi despre minunata intamplare pe care o traise. Am petrecut seara impreuna cu cei doi prieteni si a doua zi ne-am vazut fiecare de drumul sau.
        Odata ajuns la Atena, i-am trimis o scrisoare Mariei, punand inauntru o fotografie a Parintelui Porfirie. Dupa cum mi-au spus mai apoi cei doi prieteni ai mei, in tot acest rastimp Maria era chinuita de o mare indoiala, incercand sa afle cine putea fi sfantul care a vizitat-o in dimineata aceea si a vindecat-o, salvandu-i viata. Pe Parintele Porfirie nu-l cunostea. Voia sa creada, dar glasul indoielii era inca foarte puternic.
        Intr-o seara insa, asa cum mi s-a spus mai apoi, Maria s-a trezit deodata, auzind o voce care ii spunea: „Maine vei primi o scrisoare. In plic vei gasi o fotografie. Cel pe care il vei vedea in fotografie este cel ce te-a vindecat in dimineata aceea. Asadar, de-acum sa nu te mai indoiesti”
        A doua zi dimineata, Maria a primit intr-adevar o scrisoare! Era scrisoarea pe care i-o trimisesem cu cateva zile mai inainte, punand in plic fotografia cuviosului parinte.