Cuviosul Părinte, aşa cum am spus mai sus, nutrea o deosebită dragoste şi era foarte apropiat de bolnavii de cancer. Le analiza cu atenţie boala, încerca să le pună diagnosticul şi cerceta atent această cumplită boală a epocii noastre. El însuşi era bolnav de cancer ce i se răspândise în tot organismul. Şi totuşi, după cum spunea el însuşi, reuşise să-şi adoarmă cumplita boală timp de zeci de ani, folosind ca unic medicament rugăciunea neîncetată şi studiul Sfintei Scripturi.
        Odată Părintele Porfirie a stat de vorbă cu o doctoriţă de la Spitalul Singru, despre cancer şi SIDA, exprimându-şi părerea cu privire la aceste boli, părere pe care mai târziu a împărtăşit-o altora: „Am cercetat şi eu cancerul şi am descoperit destule elemente. De obicei se îmbolnăvesc de cancer persoanele stăpânite de confuzie sufletească, oamenii neliniştiţi, cei chinuiţi de diverse întâmplări şi cei supuşi unor presiuni. Când păţeşti ceva şi ţi se spune că ai cancer, trebuie să te încredinţezi cu totul iubirii lui Dumnezeu. Trebuie să te linişteşti, să te calmezi, să iubeşti lumea, să iubeşti totul. Să fii doar iubire şi doxologie a lui Dumnezeu. Atunci ţi se va sfinţi sufletul, când te vei apropia de Dumnezeu şi se va aşterne pacea, sistemul simpatic şi cel parasimpatic, ca şi întregul organism, se va linişti, iar cancerul, chiar dacă nu se va vindeca, cel puţin va rămâne în acel stadiu…
        Dacă ai aflat că eşti bolnav de SIDA, nu trebuie să te întristezi, ci, mai degrabă să fii bucuros. Nu trebuie să-ţi spui că eşti bolnav şi vei muri. În nici un caz! Trebuie să studiezi Sfânta Scriptură. Vei vedea că nu există moarte şi că cine crede în cuvintele lui Dumnezeu nu moare nicicând!
        Să nu refuzi să iei medicamente, dar să încerci să te vindeci prin rugăciune, încredinţându-te cu totul lui Dumnezeu. Ştii cât de puternic eram eu pe vremuri? Puteai să îmi faci operaţie fără anestezie şi suportam durerea cu Harul dumnezeiesc. Acum nu mai am nimic din toate acestea. Într-adevăr, ce mi se întâmplă acum este o ispită”.

 

Cu câteva luni înainte de a face ultima călătorie la Sfântul Munte, i-am cerut să ne primească pentru a ne da binecuvântarea sa. Chiar în acele zile primisem din străinătate un aparat de fotografiat automat, de tip nou. Aşadar, l-am rugat pe Bunicuţul să ne îngăduie să îl fotografiem. După ce a stat o vreme pe gânduri, ne-a spus: „Ştiţi, nu prea vreau să fiu fotografiat ca să nu se râdă de mine. Totuşi vă voi lăsa să îmi faceţi o fotografie, căci oricum nu contează. Va fi nevoie de această fotografie. Dar să-mi daţi şi mie câteva fotografii, ca să dau şi altora. Ştiţi, în ultima vreme, cu dumnezeiescul Har se vindecă de cancer tot mai mulţi oameni în Grecia, Canada, Australia şi America. Toţi aceşti oameni îmi cer câte ceva de amintire. Acum voi avea ce să le dau”. Iată cum un sfânt atât de simplu, de-o naivitate copilărească, s-ar putea spune, vorbeşte despre o minune atât de mare de parcă ar vorbi despre o neînsemnată întâmplare zilnică: „Ştiţi. În ultima vreme, cu dumnezeiescul Har, se vindecă de cancer tot mai mulţi oameni…”.