Tacerea isi intinse adancul tainei sale pan' la hotarele cele mai de pe urma ale nesfarsitului, iar din inaltul cerurilor mana induratoare a Celui-Preaputernic aprinse milioanele sale de stele si, cu lumina lor stralucitoare, calauzea, pe drumul fatal al vesnicei sale pribegii, calea oarba a pamantului... Susurul domol, prelung si nehotarat al tacerii mute se ridica peste abisuri, ca o cantare fermecata de leagan, si lumile dormeau duse pe brate imense de intuneric... Iar peste tot si peste toate, se aprinse la rasarit, ca o candela de strajuire, luna plina a sfarsitului de zi, si prin raristea neagra a padurilor, isi trimise pana la noi intaile luciri fantastice si miscatoare ale razelor sale argintii, piezise si reci...