"Pierdut câteodată în larga şi neprihănita singurătate a naturii, cine n-a ascultat graiul duios şi mistic, în care adierile călătoare ale dimineţii îşi destăinuiesc frunzelor adormite ale codrului eterna lor dragoste? Al cui suflet n-a întinerit în faţa unei picături de rouă, ce îndoaie, sub greutatea răcoroasă şi scânteietoare, fruntea încărcată parcă de gânduri a unei flori?"

 

 
 
 "Cu măsura scurtă şi neîndestulătoare a inimii sale, cine n-a căutat totuşi să socotească nemărginitul adânc al patimii nevinovate, cu care o undă zglobie îşi lasă strălucitoarea-i goliciune în voia dezmierdărilor şăgalnice ale unei raze de lumină, spre a-şi arunca în urmă, peste pudoarea-i parcă jignită, haina de umbră a pădurilor? De câte ori, în mijlocul arborilor muţi şi neclintiţi, nu ne-am simţit ca în tovărăşia unor vechi şi buni prieteni guralivi! De câte ori nu le-am destăinuit lor durerile noastre şi de câte ori, mai cu seamă, nu ne-au alinat ei aceste dureri!"
                                                                            (Calistrat Hogas)
 
 
 

 

 

Trimite aceasta pagina unui prieten

 

 

 

 


Back
Content Copyright © Tfm Felicitari