|
Printre
crengi scânteie stele,
Farmec dând cărării strâmte,
Şi afară doar de ele
Nime-n lume nu ne simte.
Părul tău ţi
se desprinde
Şi frumos ţi se mai şede,
Nu zi ba de te-oi cuprinde,
Nime-n lume nu ne vede.
Tânguiosul
bucium sună,
L-ascultăm cu-atâta drag,
Pe când iese dulcea lună
Dintr-o rarişte de fag.
Îi răspunde
codrul verde
Fermecat şi dureros,
Iară sufletu-mi se pierde
După chipul tău frumos.
(M. Eminescu)
| 